Scăderea comenzilor şi creşterea şomajului au fost resimţite atât în industria manufacturieră, cât şi în sectorul serviciilor, potrivit datelor prezentate luni de compania de cercetare şi informaţii financiare Markit, citate de Reuters.
Sondajele efectuate lunar de Markit în rândul firmelor şi companiilor din statele zonei euro reflectă direcţia creşterii economice.
Indicele sectorului serviciilor din zona euro a scăzut astfel în aprilie la minimul ultimilor cinci luni, sub estimările analiştilor contactaţi de Reuters, indicând contracţia activităţii economice. În industria manufacturieră, sondajul a arătat că luna aprilie a fost cea mai proastă din iunie 2009.
"Spuneam luna trecută că am avut probabil un al doilea trimestru consecutiv de declin al activităţii economice, marcând o recesiune, care se extinde acum pentru cel de-al treilea trimestru consecutiv. Nu există niciun catalizator real de creştere, ceea ce sugerează că, deşi rata generală de declin este în prezent modestă, s-ar putea accentua în următoarele luni", comentează economistul şef al Markit, Chris Williamson.
Media estimărilor economiştilor intervievaţi de Reuters indică o scădere a economiei zonei euro cu 0,2% în primul trimestru, urmată de o contracţie de 0,1% în trimestrul al doilea.
În ultimul trimestru al anului trecut, Produsul Intern Brut al zonei euro s-a contractat cu 0,3% faţă de trimestrul anterior şi a crescut cu 0,7% raportat la perioada corespunzătoare a lui 2010.
Williamson subliniază, de asemenea, scăderea "foarte severă" a activităţii economice în zona euro în afara Germaniei şi Franţei, state care sunt pe o pantă descendentă, însă rezistă mai bine decât economiile vecine.
"Veniturile fiscale vor fi scăzute, iar şomajul va continua să crească. Oare dau rezultate aceste măsuri de combatere a deficitului?", se întreabă economistul.
Rata şomajului a crescut în februarie în zona euro la 10,8%, un nou record.