Este pentru prima dată în ultimii 3 ani când se ia o astfel de decizie. Dobânda cheie se majorează cu 0.25 % iar primul efect pe care îl vom resimţi este acela că dobânzile pentru creditele în valută vor începe să crească, şi astfel ratele la bănci vor fi mai mari.
Nu este singura schimbare dureroasa. Indicele EURIBOR va creşte şi el. Daca acesta este acum la valoarea de 1,28% la 3 luni, în perioada imediat următoare ar putea creşte cu până la 20 de procente. Iar ratele la creditele în euro se vor scumpi simţitor.
Guvernatorul Mugur Isărescu a spus joi că trebuie descurajate creditele în valută pentru cei care au câştiguri în lei, asta şi poate pentru că se aştepta la decizia Băncii Centrale Europene.