Două tinere s-au lansat într-un proiect de business curajos şi aproape unic în lume. Au deschis o piscină atipică în Capitală, totul pornind dintr-o joacă. În loc de apă, au pus 100.000 de bile din plastic.
Chiar dacă ideea unei afaceri le încolţise deja în minte, mai rămânea o problemă: finanţarea. Însă, au avut norocul şi au găsit o organizaţie care acorda fonduri europene.
Tinerele lucrează în publicitate, dar au studii economice şi de marketing. Cu toate acestea, ca antreprenoare, au întâmpinat probleme la care nici nu se gândeau.
Au reuşit, în cele din urmă, să deschidă piscina urbană, în ianuarie 2016, însă nu au renunţat la joburile lor şi au profitat din plin de ambele activităţi.
La un an şi jumătate de la momentul lansării afacerii, au reuşit să îşi recupereze investiţia şi să facă şi profit, iar cifrele arată că anul acesta businessul are şanse să crească cu încă 20-30%.
Informațiile au fost prezentate sâmbătă, la emisiunea Income, cu Adrian Măniuțiu, de la Antena 3.