Topul pe judeţe, în funcţie de numărul de solicitări primite, situează pe primele trei locuri Municipiul Bucureşti, judeţul Cluj şi judeţul Constanţa. Pe bănci, BRD este banca de la care au fost primite cele mai multe solicitări de garantare, fiind urmată de BCR şi Banca Transilvania.
După prima etapă de derulare a Programului Prima Casă, FNGCIMM SA a identificat unele soluţii de eficientizare a derulării Programului şi depune eforturi pentru rezolvarea cu operativitate a solicitărilor de garantare. Eforturile vor fi susţinute de partenerii bancari. Este însă nevoie şi de susţinerea beneficiarilor finali cărora, pentru a-şi proteja interesele, FNGCIMM SA le recomandă să negocieze în antecontractele de vânzare - cumpărare un termen de cel puţin 60 de zile până la finalizarea tranzacţiei.
Pentru o bună înţelegere a mecanismului de accesare a unui credit prin Programul Prima Casă vă prezentăm principalele sale etape:
Termenul de analiză a solicitărilor de garantare este de maxim 5 zile lucrătoare şi este de subliniat faptul că FNGCIMM SA nu lucrează în mod direct cu clienţii băncilor partenere. În aceste condiţii, pentru ca timpul şi eforturile FNGCIMM SA să fie dedicate integral rezolvării dosarelor depuse, FNGCIMM SA face apel la înţelegerea beneficiarilor ca întrebările despre situaţia solicitărilor depuse să fie adresate băncii cu care au decis să lucreze.
Preocuparea constantă a FNGCIMM SA va fi legată de oferirea unor produse simplu de utilizat, flexibile, servite la standarde europene de calitate.