Antena 3 CNN Economic Biz News Preţurile de consum au scăzut în luna mai. Cele mai mari reduceri, înregistrate la alimentele de bază

Preţurile de consum au scăzut în luna mai. Cele mai mari reduceri, înregistrate la alimentele de bază

1 minut de citit Publicat la 10:56 12 Iun 2014 Modificat la 10:56 12 Iun 2014
porc.jpg
Foto: girlwhothinks.com
Preţurile de consum au scăzut cu 0,04% în luna mai şi inflaţia anuală a coborât la 0,94%. Scăderea are loc pe fondul ieftinirii alimentelor de bază, precum şi a unor tarife la unele servicii, arată Institutul Naţional de Statistică (INS).

Inflaţia anuală a coborât astfel de la nivelul de 1,21% atins în aprilie, care a reprezentat cel mai ridicat nivel din acest an.

Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (iunie 2013 - mai 2014) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2012 - mai 2013), determinată pe baza IPC (indicele preţurilor de consum) este 2,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%, se arată într-un comunicat publicat joi de INS.

În luna mai, cele mai importante scăderi de preţuri au fost înregistrate la ouă (-4%), zahăr (-3,06%) şi legume (-1,29%). De asemenea, au fost înregistrate ieftiniri uşoare la anumite servicii, respectiv chirii, transportul urban, transpoturile aeriene şi serviciile de telefonie.

Cele mai mari creşteri de preţuri au fost operate la fructe proaspete (5,94%) şi cartofi (1,93%).

BNR a revizuit în luna mai prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,5% la 3,3%, sub limita superioară a intervalului de variaţie de 2,5% plus minus un punct procentual.

×
Etichete: inflatie
x close