Antena 3 CNN Economic Biz News Preţurile cresc văzând cu ochii. Vezi produsele pentru care vom plăti mai mult (VIDEO)

Preţurile cresc văzând cu ochii. Vezi produsele pentru care vom plăti mai mult (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 12:39 02 Ian 2010 Modificat la 12:39 02 Ian 2010
Preţurile cresc văzând cu ochii. Vezi produsele pentru care vom plăti mai mult (VIDEO)
A venit 2010 cu tot cu scumpiri. Plătim mai mult pentru alimente, energie electrică, ţigări, alcool şi carburanţi.
Majorările de preţ sunt cauzate de creşterea accizelor cu aproape 20%.

Creşterea accizelor şi deprecierea leului faţă de anul trecut declanşează valul scumpirilor. O consecinţă directă este scumpirea carburanţilor. Spre exemplu Compania Rompetrol a majorat preţurile cu 26 de bani pe litru la benzină şi 23 de bani la motorină.

Şi energia electrică va fi mai scumpă cu 4 procente iar materia primă din import cu până la 25%.

Afectaţi direct de aceste majorări, producatorii şi comerciantii vor creşte şi ei preturile la alimente cu pâna la 30%.

Patronatele din industria alimentară au anunţat că preţul carnii de vită şi a celei de oaie va fi mai mare cu până la 50%, iar pentru carnea de porc vom plăti cu 20-30% mai mult. Asta în condiţiile în care 70% din carnea de porc de pe mesele romanilor este din import. Dacă preferaţi carnea de pui, tot nu scăpaţi. Preţul creşte cu aproximativ 20% însă abia din luna martie. Comercianţii şi aşa loviţi de criză spun că scumpirile îi vor îndepărta şi mai mult pe cumpărători.

Şi preţul pâinii va fi mai mare. Producătorii spun că o majorare de circa 10% a preţului grâului va duce la o scumpire cu 5% a produselor de panificaţie.

Producătorii din Industria Laptelui avertizează şi ei că laptele şi brânzeturile se vor scumpi cu 20-25%.

Şi pentru o parte din produsele de bază vom scoate bani mai mulţi din buzunar. Legumele, fructele, laptele şi pâinea se scumpesc cu 5 până la 10 procente.

Alcoolul se va scumpi şi el cu până la 8%, în funcţie de tipul băuturii, iar preţul ţigărilor va creşte cu 12 procente. Un pachet de ţigări pentru care plătim acum, în medie 9 lei, va costa peste 10 lei.

Singurul care-şi păstrează preţul neschimbat este gazul. Cel puţin, în prima parte a anului.

Există însă şi veşti bune. Ce-i drept, pentru cei cu dare de mână. Bijuterii, parfumurile, blănurile şi... iahturi vor fi mai ieftine pentru că au fost eliminate accizele produselor de lux.

Impozitele şi taxele pentru anul 2010 vor fi mai mari cu aproximativ 19%. Impozitele pe clădiri s-au majorat cu 14,81%, impozitele pe terenuri cu 14,75% , taxa pentru mijloacele de transport s-a majorat diferenţiat, în funcţie de capacitatea cilindrică.


Antena 3

×
Etichete: scumpiri
x close