Ministerului Agriculturii estimează că, pentru Paştele de anul acesta, carnea de miel în viu la crescători va avea un preţ între 8 şi 10 lei/kilogramul, mai mult cu aproximativ 2 lei faţă de anul trecut.
Carnea de miel în carcasă va costa însă între 16 şi 20 lei pentru un kilogram, faţă de 14-18 lei în 2009, notează Jurnalul Naţional.
Scumpirile se fac cu voia statului, acuză Patronatul Crescătoriilor de Ovine, care ar fi putut să procedeze la fel cum se face în restul statelor europene. Adică să impună, în perioada Sărbătorilro Pascale, un mercurial, pentru ca populaţia să nu fie jecmănită.
Crescătorii de animale se plâng că, anul acesta, vor ieşi în pierdere. Asta pentru că Paştele este sărbătorit cu două săptămâni mai devreme decât anul trecut, iar mieii nu au timp să ia în greutate.
Potrivit statisticilor, în ţările Uniunii Europene preţurile la carnea de miel în carcasă sunt cuprinse, în această perioadă, între 19 lei/kg şi 25 lei/kg, cu mici diferenţe de la o ţară la alta.
În ceea ce priveşte cozonacii, preţul acestora va rămâne la acelaşi nivel ca şi anul trecut, spun reprezentanţii din morărit şi panificaţie.
Nici ouăle nu se vor scumpi în periada Paştelui. Acestea pot fi achiziţionate de la producători cu cel mult 0,3 lei pe bucata.
Preţuri carne de miel
Carne de miel în viu - preţ între 8 şi 10 lei/kilogramul, comparativ cu 7-9 lei/kg în 2009
Carne de miel în carcasă - preţ între 16 şi 20 lei/kilogramul, comparativ cu 14-18 lei în 2009
Antena3.ro