Cotaţia barilului de petrol a atins luni cele mai ridicate valori din ultimele nouă luni, după ce Iranul a anunţat oprirea livrărilor de petrol către Franţa şi Marea Britanie, informează AFP. Decizia Iranului, deși simbolică, a alimentat însă nervozitatea pe piaţă.
În jurul orei 12.00 GMT, la bursa de la Londra, barilul de ţiţei Brent din Marea Nordului se tranzacţiona cu 120,80 dolari, în creştere cu 1,22 dolari comparativ cu valoare înregistrată la închiderea şedinţei de vineri. De asemenea, în cursul tranzacţiilor electronice derulate la New York, barilul de ţiţei light sweet crude (WTI) a crescut cu 2,11 dolari până la valoarea de 105,35 dolari.
Anterior, cotaţiile barilului de ţiţei Brent şi WTI au crescut până la 121,15 dolari respectiv 105,44 dolari, cele mai ridicate valori înregistrate după data de 5 mai 2011.
Cu toate acestea, experţii recunosc că impactul deciziei autorităţilor iraniene ar trebui să fie unul relativ limitat.
"Marea Britanie şi Franţa nu sunt pieţe importante pentru ţiţeiul iranian, în condiţiile în care Iranul acoperă doar 3% din necesarul francez de petrol, iar importurile britanice de ţiţei iranian sunt practic inexistente", a declarat Caroline Bain, analist la firma britanică de cercetare EIU.

Iranul, a doua ţară producătoare din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol /OPEC/, vinde peste 20% din producţia sa ţărilor din Uniunea Europeană, în special Italiei, Spaniei şi Greciei, iar 70% îl exportă în state din Asia. Zilnic Iranul obţine 3,5 milioane barili de ţiţei din care exportă 2,5 milioane.
Ţările membre ale Uniunii Europene au decis la data de 23 ianuarie să impună, gradual, un embargou petrolier fără precedent împotriva Iranului din cauza programului nuclear al Teheranului. Noile contracte petroliere cu Iranul sunt interzise cu efect imediat, însă principalii cumpărători de petrol iranian din UE (Grecia, Italia şi Spania) au timp până la data de 1 iulie 2012 să anuleze contractele existente şi să găsească alţi furnizori.