Antena 3 CNN Economic Biz News Premiera pe piata financiara: Seful CSSPP candideaza pentru un loc in CA-ul SIF Moldova. Apar semne de intrebare privind incompatibilitatea celor doua functii

Premiera pe piata financiara: Seful CSSPP candideaza pentru un loc in CA-ul SIF Moldova. Apar semne de intrebare privind incompatibilitatea celor doua functii

Catalin Ciocan
4 minute de citit Publicat la 16:41 01 Noi 2011 Modificat la 16:41 01 Noi 2011
Premiera pe piata financiara: Seful CSSPP candideaza pentru un loc in CA-ul SIF Moldova. Apar semne de intrebare privind incompatibilitatea celor doua functii
Foto: xprimm.tv
Presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea, si-a depus candidatura pentru postul de administrator al SIF Moldova (SIF2),  iar daca va fi ales ar fi primul caz in care un  oficial de un asemenea rang dintr-o autoritate de pe piata financiara este si administrator intr-o societate in care entitatile pe care le supravegheaza pot detine actiuni.

Reprezentantii CSSPP afirma ca nu ar fi vorba de o situatie de incompatibilitate. Legea 313/2005, care aduce modificari Ordonantei nr.50/2005 privind infiintarea si organizarea CSSPP, prevede faptul ca membrii Consiliului Comisiei nu trebuie sa fie membri in nici un consiliu de administratie si nici actionari semnificativi ai societatilor comerciale care au vreo legatura comerciala si/sau juridical cu persoanele juridice, subiecte ale supravegherii Comisiei.

Aceasta prevedere naste o discutie in ce masura candidatura lui Oancea este potrivita pentru un loc in CA-ul de la SIF Moldova, in conditile in care fondurile de pensii detin actiuni ale acestei societati. Din pozitia de presedinte al CSSPP, el supravegheaza o piata cu active de 6,2 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) la sfarsitul lunii septembrie.  Mandatul lui Oancea la conducerea CSSPP expira anul viitor, iar in cazul in care este ales in consiliul de administratie al SIF Moldova, durata mandatului sau va fi de circa un si jumatate, pana in 2013.

Mircea Oancea nu a putut fi contactat pentru comentarii.

El concureaza pentru postul de administrator al SIF Moldova cu Mihai Chisu, unul dintre cei mai cunoscuti brokeri de pe piata de capital.

Postul a devenit vacant dupa ce actionarii SIF Moldova l-au revocat pe fostul administrator, Alexandru Matei, in urma unui scandal puternic, in care acesta a fost acuzat ca a prejudiciat societatea.

Noul administrator al SIF Moldova va fi ales la AGA din 26/28 noiembrie. Perioada de depunere a candidaturilor se incheie pe 4 noiembrie.
Desi acum a aparut ca un candidat surpriza, Mircea Oancea nu este la prima experienta de acest gen, el cunoscand bine SIF-urile in conditiile in care a lucrat din 1994 la Fondul Proprietatii Private IV Muntenia, iar din 1997 a fost directorul general adjunct al Muntenia Invest, societatea care administreaza SIF Muntenia (transformata din FPP Muntenia). El are si atestatul de agent pentru servicii de investitii financiare,incepand din 1997, si pe cel de consultant de investitii, din 1998. Din octombrie 2005, Oancea a fost directorul general adjunct interimar al CSSPP, iar din iulie 2007 este presedinte al Comisiei. 

Candidatura lui pentru postul de administrator al SIF Moldova constituie o surpriza, in conditiile in care, in functia de presedinte al CSSPP, el a cerut separarea functiilor pe care le detineau membrii din consiliul de administratie si directorii societatilor de administrare a fondurilor de pensii private. Astfel, potrivit unei norme aparute anul trecut, membrii consiliului de administratie, directorii, membrii consiliului de supraveghere nu pot avea raporturi de munca, comerciale sau alte raporturi similare cu alti administratori de fonduri de pensii administrate privat si cu persoanele afiliate acestora. Acestia nu ar putea avea raporturi de munca  sau comerciale nici cu societatile de servicii de investitii financiare (brokeraj) cu care administratorul a incheiat contract.  O prevedere similara interzice directorilor/conducatorilor sa aiba raporturi de munca, comerciale sau alte raporturi similare cu cu persoanele afiliate administratorului sau cu alte entitati din grupul din care fac parte, cu exceptia mandatelor de reprezentare in CA.

Atat Mircea Oancea, cat si contracandidatul lui, Mihai Chisu, au avut de-a lungul timpului pozitii clare in ceea ce priveste cel mai dezbatut subiect pe marginea SIF-urilor: pragul care limiteaza detinerile investitorilor in cadrul acestor societati.
Oancea spunea in primavara acestui an, ca pentru dezvoltarea pietei de capital, pe langa listarea de noi companii, este absolut necesara eliminarea pragului de detinere la SIF-uri. 

“Statul a impus limita, statul trebuie sa o elimine. Ajung 11 ani sau mai mult de dezvoltare a SIF-urilor sub o anumita forma. SIF-urile cer acelasi tratament ca si Fondul Proprietatea, dar cand e vorba de transparenta nu le convine. Eliminarea este necesara pentru a creste lichiditatea mai ales ca SIF sunt cele mai importante actiuni de pe aceasta piata”, spunea Oancea in acel moment.
Mihai Chisu s-a pronuntat la randul lui, in mod repetat, impotriva pragului de la SIF-uri, aratandu-se totodata destul de circumspect in privinta sanselor pe care o astfel de eliminare le are. 

“Nu vi se pare ca din 2002 si pana in 2010 sunt aceleasi declaratii privind pragul de detinere la SIF-uri, care nu schimba cu nimic fata la SIF-uri?”, declara, in urma cu un an, Mihai Chisu.

De atunci si pana acum nu s-a schimbat cu nimic situatia privind pragul de la SIF-uri, desi in Parlament este de mai bine de doi ani un proiect legislativ prin care se incearca ridicarea pragului la 5% fata de 1% in prezent.  

SIF Moldova a propus actionarilor in primavara modificarea actului constitutive, astfel incat prevederile din prezent, potrivit carora orice persoana poate detine sin­gura sau impreuna cu persoanele cu care actioneaza in mod concertat cel mult 1% din SIF, sa fie inlocuite de forma „orice persoana poate dobandi sau detine, cu orice titlu, actiuni emise de socie­tate, in conditiile legii”.

Schimbarea nu ar fi produs efecte decat atunci cand legea s-ar fi modificat, dar oficialii societatii spuneau ca vor sa fie pregatiti in momentul cand asta se va intampla. Propunerea nu a putut fi insa aprobata, din lipsa de cvorum la AGA din aprilie.

×
x close