"Le-am spus miniştrilor că trebuie să ne restrângem fiecare cheltuielile , pentru că trebuie să ţineam seama de scăderea veniturilor. Fiecare trebuie să-şi ajusteze propriul buget după situaţia economică în care ne aflăm. Vor fi reduse cheltuielile de personal prin introducerea concediului fără plată de 10 zile, prin neacordarea primelor de vacanţă şi prin recompensarea orelor lucrate suplimentar cu timp liber", a spus ministrul.
El a precizat că nu vor mai fi permise transferurile între capitolele bugetare, cu excepţia celor pentru investiţii.
Subiectul rectificării a fost discutat "tangenţial" miercuri în şedinţa de Guvern, iar proiectul de rectificare ar putea fi analizat de Executiv, în primă lecură, la 19 august, au declarat pentru Mediafax surse ministeriale.
Ministrul Finanţelor a declarat, marţi, că Guvernul va opera o rectificare bugetară în luna august, prin tăierea cheltuielilor cu salarii, premii, bunuri şi servicii, cu 4,5 miliarde lei (0,9% din PIB), şi suplimentarea bugetului MAI, a celui pentru pensii şi şomaj, dar şi majorarea garanţiilor de stat.
Obligativitatea bugetarilor de a lua concediu fără plată 10 zile, în ultima parte a anului, va fi legiferată printr-un act normativ care va fi introdus în pachetul de legi pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului, în prima parte a lunii septembrie, susţin surse ministeriale.
"Guvernul va iniţia un act normativ prin care se va introduce obligativitatea personalului din sectorul bugetar de a lua concediu fără plată, 10 zile, în ultima parte a anului, actul normativ urmând a fi introdus în pachetul de legi pe care Guvernul intenţionează să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului, în septembrie", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse ministeriale.
Premierul Emil Boc a cerut Ministerului Justiţiei să analizeze forma legală prin care să fie promovat acest document, astfel încât acesta să nu contravină Codului Muncii şi legislaţiei în vigoare, au mai declarat sursele citate.
Aceleaşi surse au menţionat că s-a discutat în Guvern eventualitatea modificării Codului Muncii sau acordarea unei perioade de negociere a contractului colectiv de muncă, astfel încât introducerea în actul normativ a celor 10 zile de concediu fără plată să fie posibilă.
Potrivit surselor citate, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, analizează forma juridică a propunerii.
Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe pachetul de legi privind restructurarea agenţiilor, legea salarizării unice în sistemul bugetar, pachetul de legi ale educaţiei şi legea pensiilor, ca efort de reformare a statului român, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a afirmat, marţi, că salariaţii din sectorul bugetar vor intra, între septembrie - noiembrie, în concediu fără plată, vor avea program de lucru redus la 6 ore sau vor munci efectiv mai puţin cu echivalentul a 10 zile, ceea ce va aduce o economie la buget de 0,3% din PIB.
Antena3.ro