Antena 3 CNN Economic Biz News Pogea: Deficitul bugetar a ajuns la 2,7% din PIB după primele şase luni, sub ţinta convenită cu FMI

Pogea: Deficitul bugetar a ajuns la 2,7% din PIB după primele şase luni, sub ţinta convenită cu FMI

<1 minut de citit Publicat la 00:35 02 Iul 2009 Modificat la 00:35 02 Iul 2009
Pogea: Deficitul bugetar a ajuns la 2,7% din PIB după primele şase luni, sub ţinta convenită cu FMI
Deficitul bugetar a ajuns după primele şase luni din acest an la 2,7% din PIB, potrivit primelor evaluări, sub ţinta convenită cu FMI, de 2,73% din PIB, a declarat miercuri ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea.

Veniturile au fost în primul semestru de 77,23 miliarde lei, iar cheltuielile au însumat 91,65 miliarde lei, a precizat ministrul.

Astfel, deficitul bugetar a ajuns la finalul lui iunie la 14,42 miliarde lei, puţin sub ţinta convenită cu Fondul Monetar Internaţional, de 14,51 miliarde lei,arată datele preliminare.

Datele finale privind execuţia bugetară din primele şase luni vor fi cunoscute în 25 iulie.

România a convenit cu FMI încadrarea în anumite ţinte de deficit bugetar în fiecare trimestru, astfel încât, la finalul lunii decembrie, acesta să nu depăşească 24,36 miliarde lei (adică 4,58% din PIB, estimat la 531,25 miliarde lei pentru 2009).

Pentru finalul trimestrului II a fost stabilită o ţintă de 14,51 miliarde lei (2,73% din PIB), iar pentru trimestru III, de 18,61 miliarde lei (3,5% din PIB).

Pogea a declarat miercuri pentru NewsIn că România s-a încadrat "cu mare probabilitate" în ţinta de deficit bugetar convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru finalul primului semestru.
Antena3.ro

×
x close