Astfel, în primul trimestru din 2011, alimentele şi băuturile răcoritoare au înregistrat o pondere de 42% în cheltuielile de consum medii lunare, de 1.500, faţă de 40,3% în perioada similară din 2008, înainte de declanşarea crizei.
De asemenea, ţigările şi alcoolul au înregistrat o creştere de un punct procentual, de la 6,2% la 7,2%. Şi cheltuielile pentru sănătate au urcat, însă ceva mai puţin - de la 4,5% la 4,8%.
Ponderea sumelor alocate pentru locuinţă, utilităţi şi alte cheltuieli similare a stagnat la 18,6%, iar cele pentru transport la 5,8%.
Românii au cheltuit o parte mai mică a bugetului destinat consumului pentru comunicaţii (4,6%), îmbrăcăminte şi încălţăminte (3,9%), mobilă şi alte cheltuieli (3,8%), respectiv restaurante, hoteluri, recreere, cultură şi educaţie (9,3%).
Cea mai semnificativă scădere, de la 5,5% la 3,9%, a fost înregistrată pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, se arată în studiu.
În comparaţie, bulgarii alocă 43,6% din consum pentru alimente şi băuturi răcoritoare, iar cehii numai 19%, în timp ce pentru ţigări şi alcool procentajele sunt de 4,9%, respectiv 2,7%. Utilităţile au o pondere mai mare în cheltuielile de consum din Cehia, de 23%, în timp ce în Bulgaria acestea se situează la 18,6%.
România depăşeşte Cehia la cheltuielile pentru sănătate (4,8% faţă de 2,9%), în timp ce în Bulgaria sumele cu această destinaţie reprezintă 6,8% din consum.
În primul trimestru din 2011, cheltuielile lunare ale unei gospodării din România au fost de 356 de euro, în Bulgaria de 273 de euro, iar în Cehia de 855 de euro.