Antena 3 CNN Economic Biz News "Parcă suntem loviţi din nou de MAREA CRIZĂ economică". Milioane de europeni au ajuns pe drumuri şi nu mai au bani de mâncare

"Parcă suntem loviţi din nou de MAREA CRIZĂ economică". Milioane de europeni au ajuns pe drumuri şi nu mai au bani de mâncare

O.P.
1 minut de citit Publicat la 08:24 29 Oct 2012 Modificat la 08:24 29 Oct 2012
"Parcă suntem loviţi din nou de MAREA CRIZĂ economică". Milioane de europeni au ajuns pe drumuri şi nu mai au bani de mâncare
Marea criză economică a început în 1929 şi a cuprins ca o plagă întreaga Europă. Sărăcia era atât de mare, încât oamenii de rând ajunseseră sclavi pentru a-şi asigura o porţie de mâncare.

Ciclicitatea frapantă a acestor evenimente o trăim şi noi astăzi, când toată lumea suferă din cauza unor pierderi economice colosale. State, odinioară puternice şi stabile, economii considerate stâlpii prosperităţii au ajuns acum în pragul colapsului. Zeci de milioane de europeni au rămas fără case sau nu mai au ce să mănânce.

Iar această situaţie nu este specifică doar statelor din fostul bloc comunist, ci şi statelor civilizate, care nu erau obişnuite cu austeritatea şi greutăţile financiare.

Preşedintele Crucii Roşii, Eberhard Lueder declara pentru CNBC că "În prezent, nimeni nu ştie cine va fi următorul lovit... Multe persoane care se considerau în siguranţă – din clasa medie – se găsesc în situaţia în care nu mai au perspectiva viitorului “.

Mai bine de 40 de milioane de europeni suferă de "lipsuri materiale severe“ potrivit datelor colectate de Comisia Europeană, ceea ce înseamnă că aceștia nu îşi mai pot permite o masă cu carne la două zile.

În total, 116 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene sunt considerați „în pragul sărăciei sau excluşi social“.

Din ce în ce mai mulţi oameni, care înainte de începerea crizei economice o duceau foarte bine, au început să apeleze la ajutoarele pe care le oferă Uniunea Europeană, fapt ce denotă disperarea oamenilor şi neputinţa lor în faţa crizei.

În Europa cele mai afectate de efectele crizei sunt familiile de vârstnici, care trăiesc exclusiv pe baza pensiilor, sau familiile cu mai mulţi copii.




×
x close