Cererea de intrare în insolvenţă a Oltchim va fi transmisă Tribunalului Vâlcea.
Surse oficiale au declarat marţi seara, potrivit Mediafax, că premierul Victor Ponta a discutat cu oficialii FMI despre situaţia combinatului Oltchim, iar principala variantă luată în calcul este intrarea companiei în insolvenţă ca soluţie ulterioară pentru privatizarea mai uşoară a societăţii, proces care să presupună şi disponibilizări.
Intrarea în insolvenţă presupune ca Guvernul să se adreseze tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii şi să aştepte decizia judecătorului sindic, au adăugat sursele.
Tot marţi seara, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat că, în opinia sa, ca fost ministru al Economiei, insolvenţa este singura variantă de a viabiliza compania Oltchim, care necesită un proces de restructurare.
Chiţoiu a adăugat că ştie că actualul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a început discuţiile cu potenţiali investitori interesaţi de Oltchim.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat anterior, după întrevederea cu misiunea FMI, CE şi Băncii Mondiale, că va propune Guvernului o soluţie pentru Oltchim. El a refuzat să prezinte soluţia pe care o va propune miercuri în şedinţa de guvern, argumentând că nu poate face o astfel de impoliteţe, de a anunţa public înainte de a discuta cu colegii de cabinet.
Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Dicoanecu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.
După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.