Antena 3 CNN Economic Biz News Obama taxează bogaţii cu 970 de miliarde de dolari în următorii 10 ani

Obama taxează bogaţii cu 970 de miliarde de dolari în următorii 10 ani

1 minut de citit Publicat la 15:34 02 Feb 2010 Modificat la 15:34 02 Feb 2010
Obama taxează bogaţii cu 970 de miliarde de dolari în următorii 10 ani
Administraţia Obama vrea să strângă încasări suplimentare de 970 miliarde de dolari la bugetul Statelor Unite, în următorii zece ani, prin taxarea "bogaţilor" cu venituri mai mari de 200.000 de dolari pe an, transmite Mediafax.

Bugetul pentru anul fiscal 2010-2011, propus la începutul acestei săptămâni de guvernul SUA, include o măsură care ar reintroduce o taxă de 36% pentru americanii care câştigă pe cont propriu mai mult de 200.000 de dolari pe an şi un impozit de 39,6% pentru persoanele încadrate la raportări fiscale comune care au cumulat un venit anual de minim 250.000 de dolari.

Mai mult, administraţia Obama optează creşterea încasărilor bugetare din taxarea mai dură a mediului de afaeri, prin eliminarea regimurilor fiscale preferenţiale care au în vedere companiile de petrol şi gaze, serviciile de asigurări de viaţă, conducerile executive ale parteneriatelor pentru investiţii şi companiilor înregistrate în SUA, cu operaţiuni internaţionale.

Per total, bugetul trimis guvernului american presupune majorarea veniturilor bugetare, prin măsurile amintite, cu 1.900 miliarde de dolari în următorii 10 ani.

"Acest set de reforme fiscale aduce un echilibru între reduceri de taxe care au ca obiectiv concret stimularea creării de noi locuri de muncă şi investiţii în inovaţie pe plan local, reducerea presiunii exercitate asupra clasei de mijloc pentru a creşte corectitudinea sistemului, dar şi măsuri care abordează abuzurile, care descurajează mutarea locurilor de muncă din SUA în alte ţări şi care promovează disciplina fiscală pe termen lung", a spus secretarul general al Departamentului Trezoreriei, Timothy Geithner, într-un comunicat.

Prin urmare, administraţia Obama intenţionează, în următorii zece ani, să majoreze veniturilor bugetare din impozitarea "bogaţilor" cu 970 miliarde de dolari şi a încasărilor din taxarea companiilor cu 400 miliarde de dolari.

Şi guvernul propune reduceri de taxe în sumă totală de 143,4 miliarde de dolari pentru cetăţenii care câştigă sub 200.000 de dolari pe an.

Antena3.ro

×
Etichete: Barack Obama taxe
x close