Antena 3 CNN Economic Biz News Obama accelerează programul de salvare a locurilor de muncă

Obama accelerează programul de salvare a locurilor de muncă

1 minut de citit Publicat la 11:57 09 Iun 2009 Modificat la 11:57 09 Iun 2009
Obama accelerează programul de salvare a locurilor de muncă
şedintele american Barack Obama a declarat că a accelerat cheltuielile de stimulare pentru a crea sau salva 600.000 de slujbe în următorii 100 de zile, şi a promis acţiuni pentru încetinirea creşterii ratei şomajului, ce a ajuns la un record al ultimilor 25 de ani.

?Avem un lung drum de parcurs, dar am impresia că am făcut progrese mari?, declara Obama la o întâlnire cu vicepreşedintele Joe Biden şi oficiali, menită a sublinia progresele realizate din momentul aprobării de către Congres a pachetului de stimulare, în luna februarie.

Întâlnirea de la Casa Albă a avut loc la trei zile după ce Departamentul Muncii a raportat că şomajul a ajuns în SUA la 9,4 procente în luna mai, deşi luna trecută numărul de locuri de muncă pierdute a fost în scădere, la 345.000.
Acest fapt a fost aprecia ca fiind încurajator de către liderul american.El a promis că cheltuielile de stimulare vor fi făcute de o manieră transparentă pentru ca fiecare contribuabil să ştie că banii nu sunt irosiţi.
Casa Albă estimează că cele 787 miliarde dolari aprobate de Congres vor ajuta la crearea sau salvarea a 3.4 milioane de slujbe până în 2011.
Se apreciază că deja au fost create sau salvate 150.000 de locuri de muncă în primele 100 de zile.
Economia ameriacană a pierdut şase milioane de slujbe, din care 2,9 milioane în acest an, de la începutul recesiunii, în decembrie 2007.
Antena3.ro

×
x close