Antena 3 CNN Economic Biz News O iarnă grea ar putea arunca Europa într-o CRIZĂ ENERGETICĂ

O iarnă grea ar putea arunca Europa într-o CRIZĂ ENERGETICĂ

<1 minut de citit Publicat la 19:57 10 Oct 2013 Modificat la 19:57 10 Oct 2013
O iarnă grea ar putea arunca Europa într-o CRIZĂ ENERGETICĂ
Foto: miriadna.com
Europa s-ar putea confrunta cu o criză energetică din cauza unei ierni grele, pe fondul dependenţei de energie regenerabilă şi a închiderii centralelor care utilizează gaze naturale, avertizează un raport realizat de compania de consultanţă Cap Gemini şi prezentat de Bloomberg.

Aproximativ 60% dintre centralele care se bazează pe gaze din Europa sunt în pericol să fie închise până în 2016, potrivit estimărilor companiei americane de consultanţă IHS, citată de Cap Gemini.

"Aceste centrale, care sunt indispensabile pentru asigurarea livrărilor în perioadele de vârf de consum, sunt înlocuite cu instalaţii de producere a energiei regenerabile, puternic subvenţionate, dar a căror producţie este volatilă", se arată în raport.

În plus, companiile se orientează către cărbunele mai ieftin exportat de SUA, unde a crescut cererea de gaze. Interesul pentru cărbunele care este mai poluant este susţinut de scăderea costului certificantelor pentru emisii de dioxid de carbon.

Cap Gemini cere o reformă a sistemului de tranzacţionare a acestor certificate, pentru creşterea preţului acestora. Totodată, compania de consultanţă solicită o mai bună coordonare pe piaţa europeană, astfel încât să fie asigurată o capacitate suficientă de producţie pentru perioadele cu cerere ridicată.


×
Etichete: gaze naturale
x close