El face parte din delegaţia premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii, iar, vineri, oficialii români s-au întâlnit cu reprezentanții companiilor petroliere americane.
'Compania Stratum Energy va deveni al deveni al treilea producător de gaz din România după Romgaz şi Petrom cu o producţie anuală de peste 0,5 miliarde mc, după ce va investi peste 150 milioane de dolari anul următor în ţară noastră în dezvoltarea descoperirii de gaz convenţional făcută, recent, de companie în zona Moineşti, judeţul Bacău', a spus Nicolescu.
El a subliniat că investiţiile americane vor avea un rol crucial în obţinerea independenţei energetice a ţării noastre, în anul 2020.
'Cred foarte mult că atragerea de investiţii şi tehnologie din SUA în domeniul energetic românesc va ajuta ţara noastră să devină, în preajma anului 2020, independentă energetic. În plus, consumatorii vor beneficia de prețuri cât mai bune, noi locuri de muncă vor fi create și taxe suplimentare vor fi colectate la buget', a susţinut Nicolescu.
Compania americană ExxonMobil explorează, alături de OMV Petrom, un perimetru de mare adâncime în Marea Neagră, iar descoperirile recente de acolo vor asigura României independenţa energetică începând cu anul 2020, potrivit estimărilor companiilor petroliere.