Bajnai a anunţat că pensionarii nu vor mai primi cea de-a 13-a pensie, subvenţiile pentru creşterea copilului nu vor mai creşte în următorii doi ani, şi că vârsta de pensionare se va mări. Toate acestea în condiţiile în care statul va trebui să reducă din cheltuieli. În ciuda veştilor proaste, premierul a dat asigurări că măsurile vor da roade.
Bajnai a cerut înţelegere din partea oamenilor pentru a putea aplica măsurile dure de ieşire din criza eeconomică.
"Ungaria este într-un cerc vicios. Rata mare a redistribuirilor guvernamentale scade potenţialul de creştere al ţării, scăderea creşterii afectează încrederea, iar o încredere scăzută afectează economia din cauza ratelor mari la dobânzi " a spus premierul ungar.
Analiştii spun că este puţin probabil ca populaţia să aibă răbdare. Alegerea noului premier ungar a fost însoţită săptămâna aceasta de proteste de stradă violente. Poliţia de la Budapesta a fost nevoită să intervină în forţă, împotriva câtorva sute de protestatari, din partea extremei drepte. Gordon Bajnai a venit la putere după ce fostul premier socialist Ferenc Gyurcsany şi-a dat demisia pe fondul celei mai grave crize economice de la căderea regimului comunist. Bajnai este om de afaceri şi nu are apartenenţă politică.
Antena 3