Majorarea şomajului din sectorul privat serviciilor este cauzată atât de scăderea vânzărilor, cât şi de salariile mari care nu mai pot fi plătite. Potrivit Finanicarul, banii care vin în bugetul firmelor nu mai pot acoperi în totalitate cheltuielile de personal astfel că angajaţii se pot aştepta disponibilizări. Un alt motiv ar fi lipsa comenzilor.
Marile companii spun că situaţia ar fi alta dacă statul şi-ar plăti arieratele în loc să aloce bani pentru achiziţionarea de maşini şi pentru deplasări în străinătate.
În bugetul pe 2011 sunt prevăzute cheltuieli de peste 400 de milioane de lei pentru maşini şi echipamente, cu 40 de procente mai mari decât cele de anul acesta.
Şi fondurile destinate deplasărilor în străinătate au fost majorate cu 7%. Astfel, Agenţia Naţională de Integritate primeşte nu mai puţin de 100.000 de lei pentru vizite în afara ţării iar bugetul pentru deplasările membrilor CNA este cu aproape 50% mai mare anul viitor.
De asemenea, instituţiile statului vor putea cheltui mai mulţi bani pentru promovare. Fondurile rezervate publicităţii şi reclamelor au fost majorate cu peste 12 procente faţă de 2010.