Grupul PCC a fost cel mai important actionar minoritar al Oltchim in ultimii patru ani, dar in aceasta luna a fost depasit de vehiculul Nachbar Services, prin intermediul caruia a investit fondul britanic. PCC a reactionat imediat, intrand din nou la cumparare, pentru a nu pierde teren in fata rivalilor de la Carlson Private Equity.
Oficialii fondului de investitii par insa ca vor sa opreasca acest razboi de pe Bursa, afirmand ca “nu cred” ca mai trebuie sa cumpere dupa ce pretul a urcat atat de mult.
“Pentru noi, Oltchim este doar o investitie de portofoliu normala. Nu avem in vedere nici un plan strategic in ceea ce priveste compania. Vrem sa vedem ce se intampla cu restructurarea si cu procesul de privatizare si vom lua o decizie”, a declarat Artur P. Jedrzejewski, managing director in cadrul Carlson Private Equity.
El spune ca fondul pe care il administreaza nu este interesat sa ajunga in pozitia de a fi actionarul majoritar al Oltchim.
“Putem fi co-investitor pe partea financiara pentru investitorul strategic. Sau eventual am putea cumpara compania si dupa o restructurare sa o vindem unui alt comparator. Oltchim este o companie foarte indatorata si putin lichida, exact ce cautam noi cand facem investitii, dar asta nu inseamna ca noi vom fi cavalerul alb care o va conduce timp de 20 de ani”, a mentionat Jedrzejewski.
Potrivit acestuia, exitul de la Oltchim s-ar putea realiza “si maine”, daca “ar gasi un cumparator, ceea ce bineinteles nu este atat de usor”. De asemenea, managerul de fond al Carlson spune ca nu intentioneaza sa mai continue campania de achizitii avand in vedere pretul la care au ajuns titlurile.
“Pretul este sus si nu cred ca ar trebui sa fie atat de sus. Am vazut ca si competitorul nostrum, PCC, a inceput sa cumpere din nou. Nu cred ca ar trebui sa mai cumparam, pentru ca pretul nu are nici o justificare economica acum”, afirma Artur P. Jedrzejewski.
Managerul de la Carlson spune totodata ca reprezentantii PCC l-au contactat pentru a discuta despre Oltchim.
“Nu m-am intalnit inca cu ei, dar probabil va trebui sa ne intalnim in perioada urmatoare”, a precizat Jedrzejewski.
Carlson Private Equity nu are in aceste momente alte investitii pe piata romaneasca, cu exceptia Oltchim, dar managerul fondului afirma ca analizeaza o serie de firme listate la Bursa de la Bucuresti, cu care urmeaza sa se intalneasca.
“Noi analizam multe piete si am vazut ca Romania a fost afectata de criza mai mult decat altele, iar o serie de companii au probleme. Credem totusi ca piata romaneasca isi va reveni rapid, iar un rol in acest sens il vor avea si procesele de restructurare si privatizare pe care le pregateste statul”, a declarat Artur P. Jedrzejewski.
Carlson Private Equity este un fond care cauta in principal companii de talie medie aflate intr-o situatie dificila, care au nevoie de restructurare si redresare financiara. Marimea unei tranzactii tipice a fon¬dului britanic este intre 10-100 de milioane de lire sterline (11,5- 115,2 milioane de euro), iar fondul nu pastreaza investitiile mai mult de trei ani. Din 2003, de cand a fost lansat, Carlson a investit in peste 30 de com¬panii, cu activitati in domenii diverse.
Actiunile Oltchim au inregistrat si azi o crestere puternica la Bursa, castigand aproape 13%, pe fondul achizitiilor realizate, in principal, de nemtii de la PCC, potrivit unor surse din piata de capital. Capitalizarea bursiera a companiei a ajuns la 67,75 milioane de euro fata de 16,3 milioane de euro la sfarsitul anului trecut.
Oltchim este controlata de statul roman, care detine 54,8% din actiuni, prin intermediul Ministerului Economiei. Statul roman a scos din nou la privatizare compania, angajandu-se fata de FMI sa finalizeze procesul pana la sfarsitul acestui an. Oltchim a reusit sa-si reduca puternic pierderile in primul trimestru al anului, pana la 2,6 milioane de lei fata de pierderile de circa 53 milioane de lei in perioada similara a anului trecut. In acelasi timp, afacerile companiei aproape s-au dublat, ajungand la 465 milioane de lei.