“Criza financiară declanşată în 2008 a fost o 'furtună' cum se întâlneşte doar odată la 100 de ani, iar nimeni dintre cei implicaţi nu a mai văzut aşa ceva”, a declarat fostul şef al Trezoreriei SUA Hank Paulson, la cinci ani de la falimentul băncii Lehman Brothers.
La 15 septembrie 2008, preşedintele american de atunci, George W. Bush, a decis să nu salveze banca Lehman Brothers. O lovitură în lumea financiară, şi începutul unei crize fără precedent în istorie. Criza s-a extins rapid din SUA la nivel global şi a determinat cea mai puternică recesiune de după Al Doilea Război Mondial. Era startul celei mai grave crize financiare şi economice după Marea Depresiune din anii 30, pornită şi ea, tot din America.
Din 2008 şi până în prezent, milioane de oameni au experimentat pe pielea lor termenul dur: "faliment". Afaceri înfloritoare s-au prăbuşit, guverne au căzut, ţări s-au îndatorat, învesitorii nu au încredere în economie, iar colapsul pare să ne înghită - aceasta este radiografia cu care încă ne confruntăm de la cinci ani de când am început să rostim termenul de "criză economică globală".
În România, înainte de începerea crizei, trăiam într-o bulă de săpun, unde prosperitatea creştea şi ne "dădea credite doar cu buletinul". Preţurile locuinţelor se dospiseră, iar românii ajunseseră să se împrumute greu, în monede exotice, pentru a-şi cumpăra un apartament într-un bloc vechi.
Când s-a vorbit pentru prima dată despre criza din SUA, niciun oficial de la noi nu a făcut vreo legătură între colapsul de peste Ocean şi criza care avea să lovească România, şi Europa.
Ba chiar preşedintele Băsescu îi liniştea pe români şi le garanta faptul că NU ne vom împrumuta de la FMI. Situaţia însă a stat cu totul altfel: sute de mii de români şi-au pierdut locul de muncă, şomajul a crescut exponenţial, datoriile s-au înmulţit, iar România a întins mâna către Fondul Monetar Internaţional.
Astfel că la începutul lui 2009, politicienii noştri au înţeles însă că nu mai pot ignora criza. “Aţi găsit vreo afirmaţie de-a mea în care să spun că nu este criză în România?”, întreba preşedintele. “Spun doar că manifestarea crizei în România nu va fi la fel de puternică, aşa cum se manifestă ea în alte ţări”, adăuga el.
Acum, numărăm pierderile şi încercăm să ne redresăm. Însă o afirmaţie făcută de Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, ar trebui să ne pună pe gânduri. "Evenimentele economice sunt ciclice, dar pentru prima dată în istorie NU ştim ce s-ar putea întâmpla".