Antena 3 CNN Economic Biz News Mișcare-surpriză a celor de la Carrefour

Mișcare-surpriză a celor de la Carrefour

1 minut de citit Publicat la 13:07 16 Oct 2017 Modificat la 13:07 16 Oct 2017
o_1bsiadm3e1inq1ahq1b7qnm21jo98.jpg

Grupul francez de distribuţie Carrefour, prezent şi pe piaţa din România, l-a numit luni pe Matthieu Malige în funcţia de director financiar, la două luni după ce al doilea mare grup mondial de distribuţie a avertizat că în 2017 profitul său operaţional ar putea scădea cu 12%, informează Reuters.

Matthieu Malige, care anterior a ocupat funcţia de director financiar la grupul francez de distribuţie FNAC Darty, îl va înlocui pe Pierre Jean Sivignon care a decis să demisioneze din funcţia de CFO al Carrefour din motive personale.

"Matthieu Malige a fost numit, începând de astăzi, director financiar al Groupe Carrefour", a informat grupul francez de distribuţie într-un scurt comunicat de presă.

Noul director general al Carrefour, Alexandre Bompard, a venit şi el în luna iulie a acestui an tot de la FNAC Darty şi, între timp, a făcut mai multe schimbări de management în încercarea de a relansa activităţile Carrefour. În luna septembrie, Bompard l-a numit pe Pascal Clouzard, 54 de ani, în funcţia de director general la divizia Carrefour din Spania, director executiv pentru Franţa. Obiectivul principal al lui Clouzard este să îmbunătăţească performanţele hypermarketurilor Carrefour din Franţa, un obiectiv care a fost ratat de predecesorii săi. În Franţa, piaţă care este responsabilă pentru aproape jumătate din vânzările şi 44% din profitul operaţional al Carrefour, grupul se confruntă cu o concurenţă acerbă din partea rivalilor online şi a altor operatori.

În luna august a acestui an, Carrefour a avertizat că, în 2017, profitul său operaţional ar putea scădea cu 12% şi, de asemenea, a revizuit în jos şi ţinta de vânzări.

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de ţări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial şi numărul unu în Europa. În România, Grupul Carrefour numără 303 de magazine dintre care 32 hipermarketuri 'Carrefour', 218 supermarketuri (203 magazine 'Market' şi 15 magazine 'Express Orange'), 42 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact', un magazin de comerţ online.

×
x close