Antena 3 CNN Economic Biz News Ministerul Finanţelor Publice s-a aprovizionat cu 447 milioane euro de la băncile comerciale

Ministerul Finanţelor Publice s-a aprovizionat cu 447 milioane euro de la băncile comerciale

<1 minut de citit Publicat la 15:18 14 Aug 2009 Modificat la 15:18 14 Aug 2009
Ministerul Finanţelor Publice s-a aprovizionat cu 447 milioane euro de la băncile comerciale
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, vineri, 447 milioane de euro prin vânzarea de titluri în valută, cu 147 milioane euro peste valoare indicativă de 300 de milioane de euro, la un randament de 5,25% pe an, au declarat pentru Mediafax surse bancare. Informaţia a fost confirmată printr-un comunicat al băncii centrale.

Licitaţia de titluri în valută a fost adresată doar pieţei interne şi a fost prima operaţiune de acest tip din ultimii cinci ani.

La licitaţie au luat parte 11 bănci, care au cumpărat titluri, cu o scadenţă de patru ani, de cel puţin 30 milioane de euro fiecare.

Băncile sunt Alpha Bank, BRD, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank, Raiffeisen Bank, RBS Bank şi UniCredit Ţiriac Bank.

Acestea au cumpărat titluri de 437 milioane lei în nume şi cont propriu, iar diferenţa de 10 milioane lei a fost subscrisă în contul clienţilor.

Antena3.ro

×
x close