Bulgarii au un plan de ieşire din criză total diferit faţă de România. Bulgaria nu va majora taxele nici anul acesta şi nici la anul şi nu va reduce pensiile şi salariile. Este declaraţia făcută de ministrul Finanţelor din ţara vecină, în cadrul unei emisiuni la postul naţional de radio.
Oficialul bulgar a motivat decizia prin faptul că, în urma majorării TVA în ţara noastră, românii au dat buzna în magazinele din oraşul Ruse, aşa cum au făcut de altfel şi grecii cu magazinele din sudul Bulgariei. Potrivit previziunilor Guvernului, anul viitor, economia bulgară va înregistra o creştere de 3%, iar deficitul bugetar va fi de 2,7% din PIB.
Demnitarul bulgar a adăugat că, în ultimele luni, rata şomajului în Bulgaria a scăzut cu 9%. Mai mult, ministrul bulgar al Finanţelor a mai precizat că ţara sa nu are nevoie de un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional.
Antena 3