Documentul conţine "orientări metodologice pentru programarea fondurilor europene destinate unei dezvoltări inteligente, durabile şi incluzive, precum şi precizări pentru organizarea şi funcţionarea cadrului partenerial de consultare în vederea elaborării documentelor de programare naţionale 2014-2020", se arată într-un comunicat MAEur transmis Mediafax.
Orientările metodologice descriu principalele elemente ale diverselor tipuri de documente programatice care urmează a fi elaborate, precum şi etapele procesului de programare.
Totodată, conform memorandumului aprobat, organizarea şi funcţionarea cadrului partenerial de consultare în vederea elaborării documentelor de programare naţionale 2014-2020 se va realiza cu respectarea principiului european al parteneriatului şi implicând consultări cu reprezentanţi ai autorităţilor competente naţionale, regionale, locale, cu organizaţii ale societăţii civile, cu parteneri economici şi sociali, inclusiv partenerii din domeniul protecţiei mediului sau având responsabilităţi pentru promovarea egalităţii şi nediscriminării.
De asemenea, în vederea formalizării cadrului instituţional, se vor constitui structuri parteneriale cu rol consultativ la nivel naţional şi regional: Comitetul Interinstituţional pentru elaborarea acordului de parteneriat (CIAP) şi 12 comitete consultative organizate ca secţiuni ale CIAP.
Din cele 12 comitete consultative, 10 sunt comitete tematice (CCT) organizate pentru următoarele domenii: Transporturi; Mediu şi schimbări climatice; Competitivitate şi eficienţă energetică; Comunicaţii şi tehnologia informaţională; Educaţie; Ocupare, incluziune socială şi servicii sociale; Servicii de sănătate; Turism, cultură si patrimoniul cultural; Dezvoltare rurală, agricultură şi pescuit; Administraţie şi bună guvernanţă.
Alte două sunt comitete reprezentative pentru dezvoltarea regională şi pentru dimensiunea teritorială: Comitetul Consultativ privind Dezvoltarea Regională (CCDR) şi Comitetul Consultativ privind Coeziunea Teritorială (CCCT).
Comunicatul MAEur precizează că negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene pentru 2014-2020 sunt în curs la nivelul Consiliului UE şi al Parlamentului European. După ce va fi aprobat cadrul financiar multianual (CFM) 2014-2020 - cel mai probabil, la începutul anului 2013, se va trece la aprobarea pachetului legislativ pentru politica de coeziune şi pentru celelalte politici europene.
Comisia Europeană va adopta cadrul strategic comun (CSC), document care va transpune obiectivele UE în acţiuni-cheie de utilizare a fondurilor comunitare şi va orienta strategic procesul de programare la nivelul statelor membre, facilitând coordonarea sectorială şi teritorială a intervenţiilor, precum şi coordonarea cu celelalte politici şi instrumente relevante ale UE.
Pe baza cadrului strategic comun, fiecare stat membru va trebui să elaboreze, în cooperare cu partenerii săi şi în dialog cu Comisia Europeană, un set de documente de programare: contractul/acordul de parteneriat, document strategic naţional care fundamentează şi stabileşte obiectivele tematice de dezvoltare şi alocarea indicativă a fondurilor europene în perioada 2014-2020; contractul/acordul de parteneriat va acoperi instrumentele structurale şi fondurile destinate dezvoltării rurale şi pescuitului, respectiv: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de Coeziune (FC), FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) şi FEPM (Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime); programe subsecvente, care transpun elementele prevăzute de contractul/acordul de parteneriat şi care conţin angajamente ferme ale statelor membre privind îndeplinirea obiectivelor UE prin programarea fondurilor comunitare.
Negocierile informale privind primele versiuni ale documentelor naţionale de programare ar trebui să poată fi demarate încă din primul trimestru al anului 2013.
În conformitate cu ultimele versiuni ale proiectelor de regulamente, contractul/acordul de parteneriat trebuie transmis Comisiei Europene în termen de patru luni de la aprobarea regulamentelor, iar programele operaţionale, simultan sau în 3 luni de la transmiterea acestuia, mai precizează comunicatul MAEur.