Situaţia actuală din Marinaleda i se datorează, în mare parte, primarului Juan Manuel Sánchez Gordillo, implicat în aşa-numita lucha jornalera (lupta muncitorilor zileri) şi în mişcarea muncitorească mai amplă. Gordillo a reuşit să pună în aplicare o politică eficientă, prin care toţi locuitorii îşi pot permite să închirieze sau să-şi ridice case. Municipalitatea a intrat în posesia unor terenuri extinse din apropiere, iar apoi a cerut guvernului central fonduri pentru construcţia de case.
Astfel, administraţia poate ceda gratuit terenurile din proprietate sa către locuitorii care vor să-şi ridice case. În virtutea uni convenţii cu guvernul regional andaluz şi a Planului de Dezvoltare Rurală aplicat în regiune, se pot achiziţiona materiale de construcţii, distribuite apoi beneficiarilor. Totodată, administraţia pune la dispoziţie, tot gratuit, forţă de muncă pentru şantierele de construcţie.
Proiectul de realizare a casei, realizat de arhitecţi specializaţi, este şi el asigurat, în mod gratuit, de administraţie, însă beneficiarii pot solicita anumite modificări ale planului caselor. Locuitorii sunt cei care se reunesc pentru a stabili împreună contribuţia lunară ce trebuie plătită primăriei pentru a deveni proprietari asupra casei şi terenurilor. În ultimele luni, suma plătită de locuitori administraţiei pentru drepturile de proprietate sau pentru chirie este de 15 euro / lună
Cea mai mare parte a sătenilor din Marinaleda trăiesc din agricultură şi din prelucrarea materiei prime, iar alţii lucrează în administraţia publică, la şcoală sau în comerţ. Rata şomajului este zero, iar salariul este fix, acelaşi pentru toată lumea: 47 de euro / zi, scrie obiectiv.info