Primele operaţiuni au fost efectuate la 4,3050 - 4,3130 lei/euro, nivel în imediata apropiere a parităţii de la închidere a şedinţei de miercuri, când euro a fost cotat la 4,3050 - 4,3100 lei.
Tranzacţiile au continuat să fie efectuate la parităţi apropiate de cea de la deschidere, la ora 10.05 euro se tranzacţiona cu 4,3080 - 4,3120 lei.
"Cursul a variat nesemnificativ în prima oră, iar după intervenţiile indirecte ale BNR, din ultimele două zile, majoritatea jucătorilor nu mai încearcă să ridice rata de schimb, iar pe de altă parte, cererea mare de euro nu permite leului să se aprecieze", a spus un dealer, citat de Mediafax.
BNR a afişat, miercuri, un curs de referinţă de 4,2954 lei/euro.
Antena3.ro