Banca Naţională a României a anunţat un curs de 4,2838 lei pentru un euro, cu 8,01 bani mai mare decât în sesiunea anterioară.
În prima oră de tranzacţionare cursul a continuat să crească, iar în jurul orei 10:15, schimburile se perfectau la 4,2880 - 4,2900 lei/euro.
BNR a anunţat luni pentru euro un curs de referinţă de 4,2272 lei/euro, cu 2,35 bani mai mare decât cel de vineri.
"Îngrijorările principale sunt legate de Italia. Pe piaţa locală lichiditatea este foarte redusă, însă unii jucători care şi-au închis poziţiile pe leu, pentru a-şi limita pierderile, au dus rapid cursul spre 4,29 lei/euro. Valutele din regiune au deschis de asemenea cu deprecieri puternice, iar trendul se va menţine negativ dacă dolaul va continua să se aprecieze faţă de euro", a spus dealerului unei bănci, citat de Mediafax.
Pieţele financiare reacţionează negativ la pericolul din zona Euro
Pieţele financiare din întreaga lume reacţionează negativ la pericolul care pândeşte zona euro. Bursa din Madrid a înregistrat azi o scădere de 3% în ciuda promisiunii miniştrilor din ţările euro că vor stabiliza moneda comunitară. Efectele crizei s-au făcut simţite şi pe pieţele asiatice.
Bursa spaniolă a deschis în scădere cu 3%, iar în Marea Britanie a înregistrat minus de 1%. Situaţia este similară în Italia, care se confruntă cu una dintre cele mai grele crize economice din istoria recentă, iar guvernul trebuie să aprobe de urgenţă a unui nou plan de austeritate. Bursa italiană a scăzut cu 4%, iar indicele german DAX cu 1,6%.
Efectele crizei din zona euro, adâncită de situaţia Greciei, s-au resimţit până în Japonia, unde scăderea a fost de 1,4%. Ministrul olandez de Finanţe nu exclude chiar intrarea zonei euro în incapacitate parţială de plată.
Problemele pieţelor financiare au început înainte de reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de finanţe europeni care vor să pună la punct modalităţile de salvare a Greciei. Oficialii europeni au promis împrumuturi mai ieftine şi mai flexibile în încercarea de a-i salva pe creditorii greci şi a scoate de sub presiune moneda euro.
Italia încearcă în acest moment să pună în aplicare o reducere a deficitului bugetar. Ministrul italian de Finanţe Giulio Tremonti a propus reduceri bugetare de 48 miliarde euro, însă premierul Silvio Berlusconi a declarat că această idee nu are sprijinul întregului guvern.