Antena 3 CNN Economic Biz News Leul, greu de "înfrânt": România nu va trece la Euro mai devreme de 2015

Leul, greu de "înfrânt": România nu va trece la Euro mai devreme de 2015

1 minut de citit Publicat la 19:48 01 Mai 2009 Modificat la 19:48 01 Mai 2009
Leul, greu de "înfrânt": România nu va trece la Euro mai devreme de 2015
Nu vom face cumpărături cu bancnote euro în România mai devreme de 2015. Nu îndeplinim condiţiile pe care ni le impune Uniunea Europeană. Iar economiştii avertizează că orice tentativă de adoptare a monedei europene la acest curs depreciat ar sărăci o ţara-ntreagă.

Dacă am adopta mâine moneda europeană, am avea doar trei avantaje. În România nu ar mai exista riscul valutar pentru că totul s-ar cumpăra şi s-ar vine în euro, ar scădea costurile de tranzacţionare, iar exporturile s-ar derula mai repede.

Prea puţine avantaje faţă de efectele negative. Capii BNR sunt convinşi că în următorii şase ani tot leul rămâne moneda naţională.

Se pare că nici Uniunea nu vrea să trecem la euro. Deocamdată, singurul criteriu pe care îl îndeplinim este datoria publică internă şi externă, de 27 de miliarde de euro. În rest, avem inflaţia prea mare, dobânzile cu 9 procente peste media din Uniune şi deficit bugetar mare. Şi fără cursul de schimb, nu prea am mai avea cu ce să rezolvăm dezechilibrele.

Întrebarea care macină mai ales pe cei îndatoraţi în euro, dar care-şi primesc salariile în lei, este la ce curs intrăm în zona euro.

La un curs de 3,7 lei, cine câştigă acum 2.000 de lei va avea 540 de euro pe lună. Iar la un euro de 4,2 lei, venitul va fi de numai 475 de euro. În schimb, ratele la creditele în euro vor fi la la acelaşi nivel.

Observator

×
x close