"Ministerul Muncii a finalizat proiectul Legii unice a salarizării după ce au fost primite şi ultimele date de la Ministerul de Finanţe privind analiza impactului finaciar al introducerii noii grile de salarizare. Au mai avut loc unele modificări în grilă ce privesc poziţiile ocupate de diferite categorii de bugetari", a spus Valentin Mocanu.
El a adăugat că proiectul Legii unice urmează să fie analizat, miercuri, în şedinţă de guvern.
Surse politice au declarat, pentru NewsIn, că actul normativ ar putea fi discutat, în prealabil, luni în cadrul şedinţei coaliţiei.
Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Muncii a precizat că salariile a cel puţin 100.000 de bugetari ar urma să crească anul viitor, ca urmare a majorării salariului minim pe economie.
"Odată cu majorarea salariului minim, salariile aflate sub noua valoare în grilă vor trebui să crească. Între 100.000 şi 150.000 de bugetari vor avea parte de o creştere a salariilor, în funcţie de valoarea la care se va decide majorarea salariului minim", a explicat Mocanu.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, declara în cursul săptămânii trecute că salariul minim pe economie va creşte cu 25% faţă de valoarea actuală şi că măsura va intra în vigoare din prima zi a anului viitor. Astfel, salariul minim pe economie ar putea creşte de la 600 lei, în prezent, la 750 lei.
Nota de fundamentare a "Legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice", obţinută de NewsIn, prevede la Secţiunea a 3-a privind "Impactul socio-economic al proiectului de act normativ", că "în anul 2010 impactul macro-economic produs de aplicarea acestei legi va conduce la o creştere minoră a câştigului salarial mediu brut pe total economie, întrucât apreciem că legea se va aplica la circa 150.000 persoane care se situează în apropierea salariului de bază minim".
Documentul mai prevede că "în anul 2010 proiectul de act normativ se adresează în special persoanelor cu venituri mici şi va realiza pentru personalul debutant o salarizare mai atractivă cu mult superioară celei existente în prezent".
Antena3.ro