"Există anumiţi indicatori care arată o încetinire a creşteii economice în trimestrul doi. Trebuie să vedem, când vom avea datele finale, cât de mult a încetinit creşterea. Ne aşteptăm, totuşi, la o evoluţie pozitivă a PIB", a adăugat oficialul FMI.
Întrebat dacă se aşteaptă ca acest ritm mai scăzut al creşterii economice să se menţină până la finele anului, Franks a precizat că FMI îşi menţine deocamdată prognoza de creştere de 1,5% pentru întregul an, bazându-se şi pe avansul peste aşteptări din primul trimestru.
Îngrijorările legate de situaţia din Grecia au avut ca efect, în ultimele zile, şi creşterea primei de risc pentru România (aceasta se măreşte în funcţie de evoluţia economiei - n.r.), însă va trebui să mai treacă o perioadă pentru a se şti dacă situaţia este una de durată şi va avea impact negativ, a mai spus şeful misiunii FMI.
Consiliul Director al FMI a aprobat, luni seară, prima evaluare a noului acord de tip preventiv, prin care a pus la dispoziţia României o tranşă de 481 milioane de euro.