Creşterea salariilor bugetarilor va duce şi la mărirea veniturilor din mediul privat, este de părere fostul ministru de Finanţe, Ioana Petrescu.
Aceasta spune că noua lege a salarizării unitare reduce inechităţile de la nivelul veniturilor, însă ar putea cauza şi creşterea inflaţiei şi a deficitului bugetar.
Proiectul legii salarizării unitare, care a fost discutat de către reprezentanţii PSD şi ALDE la Sinaia, în două şedinţe maraton, a fost semnat joi seara şi totodată asumat politic de liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu.