![sadeck waff a semnat momentul surpriza din cadrul evenimentului iqos together x sadeck waff a semnat momentul surpriza din cadrul evenimentului iqos together x](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/05/25/sadeck-waff-a-semnat-momentul-surpriza-din-cadrul-evenimentului-iqos-together-x-904124.jpg)
Preţurile de consum au scăzut cu 0,3% în iunie, faţă de luna mai, graţie ieftinirii produselor alimentare. Astfel, România a înregistrat deflaţie pentru prima dată în ultimii doi ani, informează INS.
Pe fondul scăderii preţurilor din luna iunie, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 7,93%, de la 8,41% în luna anterioară, titrează Mediafax.
Preţurile produselor alimentare au scăzut cu 1,3% în luna iunie, în special ca urmare a ieftinirii cartofilor cu 2%, dar şi a reducerii preţurilor la lapte şi produse lactate cu 0,24%.
De la începutul lui 2011, preţurile de consum au urcat cu 2,75%.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara la sfârşitul lui iunie, că politica băncii centrale de a nu modifica rata dobânzii de politică monetară va duce inflaţia către ţintă în perioada următoare, explicând că nu este necesar "un pumn de medicamente, pentru ca un doctor să fie bun".