Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai, la 4,42%, faţă de 4,28% cât era în luna precedentă, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de Mediafax. În aprilie, inflaţia a urcat ca urmare a deprecierii leului şi scumpirii medicamentelor.
Preţurile de consum au înregistrat o nouă creştere luna trecută, de 0,15%, comparativ cu luna aprilie după ce, în luna aprilie, preţurile de consum au crescut cu 0,35% faţă de luna martie.
Creşterea preţurilor din luna mai a fost determinată în mare parte de servicii, care s-au scumpit în medie cu 0,47% faţă de luna precedentă.
Mărfurile alimentare s-au ieftinit, însă, în luna mai, cu 0,1%, pentru prima dată din luna septembrie a anului trecut.
Inflaţia reprezintă unul dintre criteriile prevăzute în acordul de finanţare externă semnat de România. De asemenea, se numără printre criteriile care trebui îndeplinite de România pentru a putea adera la zona euro.
Antena3.ro