Antena 3 CNN Economic Biz News Indemnizaţia pentru mame scade de la 85% la 64% din venitul ultimului an

Indemnizaţia pentru mame scade de la 85% la 64% din venitul ultimului an

<1 minut de citit Publicat la 19:30 14 Mai 2010 Modificat la 19:30 14 Mai 2010
Indemnizaţia pentru mame scade de la 85% la 64% din venitul ultimului an
Indemnizaţia pentru creşterea copilului va scădea cu 25% faţă de nivelul actual a declarat consilierul primului ministru Andreea Paul-Vass, citată de Mediafax.

?Varianta agreată pentru noua indemnizaţie pentru creşterea copiilor în România este păstrarea perioadei de acordare a indemnizaţiei la doi ani şi a procentului de 85% din nivelul salariului obţinut în ultimele 12 luni lucrătoare şi diminuarea temporară cu 25% a cuantumului astfel rezultat. Vor fi menţinute limitele minimale şi maximale fixe de 600 lei, respectiv 4.000 lei. Astfel, discutăm despre păstrarea de facto a abordării procentuale la un nivel de 64% din salariu, dar nu mai puţin de 600 lei şi nu mai mult de 4.000 lei, începând cu 1 iunie 2010?, a spus consilierul premierului pentru agenţia de ştiri.

Preşedintele Traian Băsescu declara joi că speră ca indemnizaţia pentru mame să fie cât mai puţin afectată de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare.

Între timp, mamele protestează faţă de măsura de reducere a indemnizaţiei. Mai multe femei au lăsat scutece folosite în faţa Palatului Cotroceni vineri.

Antena3.ro

×
x close