Antena 3 CNN Economic Biz News Încă o descoperire de gaze naturale în România. ZONA care va asigura 3% din producţia Romgaz

Încă o descoperire de gaze naturale în România. ZONA care va asigura 3% din producţia Romgaz

O.P.
1 minut de citit Publicat la 12:04 30 Mar 2015 Modificat la 12:04 30 Mar 2015
140107114609-natural-gas-stove-620xa.jpg
Romgaz a început exploatarea experimentală a două noi acumulări de gaze naturale, situate în judeţele Suceava şi Mureş, acestea asigurând în prezent 3% din producţia companiei.

Sonda din Frasin, Suceava, forată la o adâncime de 4.100 de metri, se află în perimetrul Moldova Nord, de unde Romgaz extrage gaze naturale din anul 1972.

"Prin acest foraj, finalizat în cursul lunii ianuarie 2015, a fost pus în evidenţă un zăcământ de gaz condensat, pentru care în acest moment se află în derulare programul de dezvoltare", se arată într-un comunicat al Romgaz.

Sonda de la Criş, Mureş, forează la 2.600 de metri şi este cuprinsă în perimetrul Transilvania Sud, unde există unele dintre cele mai vechi zăcăminte de gaze naturale din România.

Descoperirea a identificat un nou zăcământ, pe care în prezent se desfăşoară forajul mai multor sonde care vor permite evaluarea şi dezvoltarea completă a acestuia.

Producţia zilnică realizată prin aceste două sonde noi este de peste 2.600 de barili echivalent petrol pe zi, respectiv circa 3% din producţia zilnică de gaze naturale a companiei.

"În ultimii ani, unul dintre cele mai importante obiective ale managementului ROMGAZ a fost şi continuă să fie creşterea portofolului de resurse şi rezerve de gaze, prin descoperirea unor zăcăminte noi şi prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea recuperării resurselor deja descoperite. Pentru aceasta, compania a alocat resurse în creştere pentru reabilitarea şi modernizarea facilităţilor existente, precum şi pentru noi investiţii în special în explorare geologică şi exploatare. Astfel, în anul 2014 ROMGAZ a realizat investiţii de 1.085,5 mil.lei, din care cheltuielile pentru explorare geologică şi exploatare au reprezentat circa 54%", a declarat Dumitru Rotar, director general adjunct - explorare şi producţie.

×
Etichete: gaze naturale
x close