Antena 3 CNN Economic Biz News În ţara asta benzina e mai ieftină decât apa plată, iar servitorii mai au puţin şi îţi spală şi picioarele

În ţara asta benzina e mai ieftină decât apa plată, iar servitorii mai au puţin şi îţi spală şi picioarele

O.P.
1 minut de citit Publicat la 08:43 13 Noi 2012 Modificat la 08:43 13 Noi 2012
În ţara asta benzina e mai ieftină decât apa plată, iar servitorii mai au puţin şi îţi spală şi picioarele
Românilor, atunci când preţul benzinei ajunsese la 3 lei, li se părea extrem de mare, iar vorbele analiştilor, care prevesteau o dublare a preţului păreau de domeniul SF. Iată că s-a ajuns la această tristă realitate.

Însă în cea mai bogată ţară din lume, benzina şi motorina costă mai puţin decât apa îmbuteliată. Iar milionarii au servitori şi menajere pentru absolut orice.

Un american care a vizitat Qatarul povesteşte ce a văzut în această ţară: "Chiar şi când afară sunt 50 de grade, tu nu trebuie să de dai deloc jos din maşina ta. Un domn serviabil şi amabil vine la geamul tău şi te întreabă cu ce tip de carburant merge maşina ta, apoi face plinul autoturismului.

Există oameni angajaţi să facă orice: de la curăţenie şi mâncare în case, până la căratul bagajelor de la aeroport şi până acasă, sau invers. Cei care locuiesc în Qatar cred că mâncatul la restaurant este un lucru extrem de obişnuit, iar atunci când vine vorba de vacanţe, este musai să locuiască într-un hotel de cinci stele, pentru că altfel s-ar simţi jigniţi.

Cu toate astea, străzile din Qatar nu sunt placate cu aur. Ba din contră, sunt destul de prăfuite şi neasfaltate - asta pentru că ţara încă este în tranziţie", spune americanul citat de Business Insider.



×
Etichete: Qatar
x close