În 2010, instituţiile statului au aruncat zeci de milioane de lei pe autoturisme, şalupe, aparate de aer condiţionat, telefoane mobile sau obiecte de papetărie.
Printre companiile cu dare de mână s-au numărat şi unele cu probleme financiare majore. CFR Călători a cheltuit un sfert de milion de euro pentru imprimante. La aceste cheltuieli s-a adăugat încă un milion de lei, pentru rechizite, uniforme sau apă minerală.
Potrivit agenţiei Mediafax, Serviciul de Informaţii Externe a cheltuit aproape 88.000 de lei pentru medicamente şi... laxative. La Romsilva s-au cumpărat şosete de 30.000 de lei.
Campioni la achiziţia de autovehicule au fost cei de la Loteria Naţională, care au cheltuit 13,3 milioane de lei pentru autoturisme.
Ministerul Finanţelor, care efectuează achiziţii şi în numele altor instituţii, a cumpărat autovehicule şi motociclete de 34,8 milioane euro, dar şi câteva şalupe de patrulare. Şi Ministerul Apărării a contractat 50 de autoutilitare în vaoare de 1,8 milioane de lei, iar Poliţia Comunitară Bucureşti a achiziţionat vehicule de aproape 3 milioane de lei.
În urmă cu un an, premierul Emil Boc cerea ministerelor să nu mai arunce banii pe maşini, mobilier sau alte bunuri. Proiectul de hotărâre nu a fost, însă, aprobat de Guvern nici până acum.