Taxa auto pentru maşinile euro patru, suspendată anul trecut, revine şi va fi între 420 şi 550 de euro. Şi asigurarea obligatorie RCA va ustura la buzunar. Unele companii au crescut deja preţurile cu până la 30%, iar dacă sunteţi vinovaţi de producerea accidentelor puteţi achita şi două ori mai mult.
Şi impozitele cresc. Vom plăti mai mult cu până la 20% impozitul pe locuinţă, teren, maşină sau pe locul de parcare.
Guvernul strânge cureaua, iar administraţiile locale adună bani mai mulţi din taxe şi impozite. Primăriile au majorat impozitele pe care românii trebuie să le plătească pentru case, maşini terenuri, precum şi taxele cerute pentru diverse servicii.
Impozitele sunt diferenţiate, în Bucureşti, în funcţie de zona în care este amplasată construcţia sau terenul, dar şi vechimea sau materialele din care este construit imobilul. Astfel, dacă în 2009, pentru o garsonieră situată în zona centrală a Capitalei proprietarul a plătit 81 de lei, anul acesta va plăti cu 12 lei mai mult.
Creşterile cele mai mari sunt, însă, la maşinile de putere mare, unde impozitul s-a majorat cu peste 20 de procente. Astfel, pentru o maşină cu capacitatea cilindrică de 1,4 litri, Iimpozitul este de 56 de lei, în timp ce pentru o maşină cu motor de 1,8 litri, taxa platită va fi de 162 de lei.
Iată şi câteva exemple de impozite majorate:
ÎN BUCUREŞTI
Apartament 3 camere - UNIRII: 130 de lei (în 2009) - 150 de lei (2010)
Apartament 2 camere - Giuleşti: 100 de lei (2009) - 120 de lei (2010)
CLUJ-NAPOCA
Apartament 2 camere: 96.3 lei (2009) - 108 lei (2010)
CONSTANŢA
Apartament 3 camere ? CENTRAL: 287 de lei (2009) - 345 de lei (2010)
MAŞINI
1.400 cmc: 56 de lei (2009) - 64 de lei (2010)
1.600 cmc: 120 de lei (2009) - 144 de lei (2010)
2.000 cmc: 150 de lei (2009) - 180 de lei (2010)
Antena 3