Fiscul şi-a deschis magazin în Bucureşti. De luni, oamenii îşi pot cumpăra îmbrăcămintea, băuturile şi ornamentele pe care le confiscă de la agenţii economici. Sunt doar o parte dintre produsele de la raft, pentru că Fiscul vinde orice, mai puţin mâncare. Preţurile sunt la jumătate faţă de un magazin normal.
Locaţia din Bucureşti este un fost sediu al Serviciului de gestiune declaraţii, unde nu demult veneau oamenii să îşi plătească dările către stat. Acum vor da bani tot statului, dar sub formă de cumpărături.
Magazinul are trei încăperi în care se împart toate produsele.
Cea de-a doua încăpere este dedicată sărbătorilor de iarnă pentru că aici se găsesc ornamentele pentru Crăciun.
Marfa confiscată se vinde la preţuri la fel de mici ca într-un magazin second hand. Blugii costă 15 lei, pantofii 10 lei, pantalonii de trening cu nouă lei, iar un set de oale 10 lei.
Amenajarea spaţiului i-a costat pe cei de la Fisc 15.000 de lei, dar investiţia se va recupera pentru că încasările din valorificarea bunurilor au crescut în primele zece luni cu 13%. În total, în ţară sunt 21 de magazine proprii ale ANAF-ului.