"Începând din 2003, s-au pus bazele înaintării spre marginea prăpastiei prin faptul că s-a creat consum fără producţie", a afirmat analistul economic Ilie Şerbănescu, joi seară, la Antena 3.
„Asta au făcut băncile străine, din asta şi-au făcut profiturile şi, pe bani externi, au creat un consum într-o viteză, care a avut cam 80% creştere pe an, cu care nici un fel de producţie, chiar dacă ar fi fost ajutată, nu putea ţine pasul“, a explicat Şerbănescu, în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii „100 de minute“, cu Alessandra Stoicescu.
Analistul a precizat că astfel s-a creat prăpastia, apreciind că restul motivelor „sunt poveşti, înflorituri.“
„Nu s-a produs nici o schimbare pe fond graţie acestui acord cu FMI pentru că producţia n-a crescut, a scăzut“, a concluzionat Ilie Şerbănescu.