Antena 3 CNN Economic Biz News Hossu: 35% din bugetarii cu salarii mici îşi vor pierde locul de muncă

Hossu: 35% din bugetarii cu salarii mici îşi vor pierde locul de muncă

1 minut de citit Publicat la 00:34 07 Mai 2010 Modificat la 00:34 07 Mai 2010
Hossu: 35% din bugetarii cu salarii mici îşi vor pierde locul de muncă

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat că aproximativ 35 la sută dintre bugetarii cu salarii mici îşi vor pierde locul de muncă, prin reducerea fondului de salarii cu 25 de procente, aşa cum a spus preşedintele Traian Băsescu.
"Aceste măsuri vor împinge populaţia spre genocid, către o acţiune socială mai acută decât în Grecia, pentru că vor fi afectaţi cetăţenii cu venituri mici", a subliniat Hossu, pentru Mediafax.

În opinia liderului "Cartel Alfa", variantele Guvernului şi ale preşedintelui încearcă transferarea incapacităţii Guvernului către micul contribuabil, astfel că cei mai afectaţi vor fi pensionarii, şomerii şi cei cu salarii mici.

"Faptul că nu se schimbă fiscalizarea, înseamnă că se păstrează în continuare privilegiile. Păstrarea salariului minim la 600 de lei înseamnă că Guvernul încearcă acelaşi tip de politizare a structurilor de conducere, Guvernul nu va avea ca prioritate combaterea evaziunii fiscale, vom ajunge o ţară bananieră în spaţiul Uniunii Europene", a explicat Hossu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că pensiile vor scădea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, şi vor fi reduse "masiv subvenţiile", banii urmând să fie alocaţi ţintit "către cei care au nevoie de sprijin financiar".

Şeful statului a spus că vor fi reduse masiv subvenţiile care se acordă în acest moment şi că ajutorul de şomaj va scădea cu 15%.

Şeful statului a adăugat că această măsură trebuie luată de la 1 iunie. Ulterior, răspunzând unei întrebări la finalul declaraţiilor, şeful statului a mai declarat că rezultatul evaluărilor asupra eficienţei funcţionarilor va trebui să fie gata până la sfârşitul lunii decembrie.

Antena3.ro

×
x close