Senatorul Gyorgy Frunda propune eliminarea impozitului pe locuinţe. Parlamentarul susţine că locuinţa proprie ar trebui să fie o normalitate şi nu un privilegiu. Mai mult, Frunda este de părere că impozitul nu reprezintă decât o "taxare a ceea ce deja a fost taxat".
Senatorul UDMR a depus miercuri, la Senat, o iniţiativă legislativă prin care ar fi scutită de plata impozitului locuinţa personală în care domiciliază proprietarul.
?A avea o casă, un domiciliu, este o necesitate. Această necesitate acoperă un drept fundamental prevăzut de Constituţie. Astfel, art. 47 alin.1 din Legea fundamentală a României prevede că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Locuinţa proprie ar trebui să fie o normalitate, nicidecum un privilegiu. Din păcate, în România, la momentul actual, a fi proprietarul unei locuinţe nu mai este un lucru realizabil pentru mulţi dintre noi şi la toate acestea se adaugă plata unui impozit, un efort în plus care nu se justifică?, a declarat senatorul UDMR, citat de Agerpres.
Gyorgy Frunda este de părere că în România este aplicată o ?dublă impozitare? care contravine prevederilor constituţionale.
?Ţări europene precum Ungaria, Germania, Austria au înţeles acest lucru şi, deşi nivelul de trai este mai ridicat, iar posibilitatea de a avea o casă mai simplă, au eliminat acest impozit ce nu reprezintă decât o datorie în plus, o taxare a ceea ce deja a fost taxat. Mai mult decât atât, consider că aceasta dublă impozitare vine în contradicţie cu art. 56 alin (2) din Constituţie care prevede că sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Toţi primim în urma muncii noastre bani pentru care plătim impozit, iar atunci când reuşim să ne achiziţionam o casă, aceasta devine automat impozabilă?, mai susţine senatorul.
Antena3.ro