Antena 3 CNN Economic Biz News Guvernul nu mai acordă bugetarilor, pe 2010, al 13-lea salariu

Guvernul nu mai acordă bugetarilor, pe 2010, al 13-lea salariu

1 minut de citit Publicat la 20:39 26 Ian 2010 Modificat la 20:39 26 Ian 2010
Guvernul nu mai acordă bugetarilor, pe 2010, al 13-lea salariu
Al 13-lea salariu nu va mai fi acordat bugetarilor după încetarea actualelor contracte colective de muncă, în condiţiile în care acest drept de natură salarială este inclus doar în prevederile acestor contracte, care urmează să îşi înceteze valabilitatea, potrivit ministrului Muncii.

Întrebat, luni, de jurnalişti, după adoptarea de către Guvern a ordonanţei privind aplicarea Legii de salarizare unitară, dacă personalul bugetar va mai primi în acest an al 13-lea salariu, ministrul a răspuns negativ.

"Anul ăsta nu se mai dau deloc. Ele sunt prevăzute doar în contractele colective de muncă", a afirmat Mihai Şeitan.

Guvernul a adoptat, luni seara, ordonanţa prin care prevederile contractelor colective de muncă deja încheiate şi cu termene de până în luna octombrie sunt menţinute în vigoare până la pierderea valabilităţii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile salariale aflate în plată.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru aplicarea legii de salarizare unitară, obţinut şi prezentat vineri de Mediafax, stabileşte că angajaţii din instituţiile reorganizate şi care şi-au schimbat regimul de finanţare vor fi salarizaţi pe baza contractelor colective de muncă până la sfârşitul perioadei de valabilitate a acestor documente, interval în care salariile vor fi renegociate sau o parte dintre posturi vor fi eliminate.

După împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul păstrat va fi reîncadrat pe noile funcţii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor specifice postului, prin asimilare cu funcţiile din instituţia care îl preia în structură, subordine sau în finanţare, după caz.

Drepturile salariale ale personalului reîncadrat sunt stabilite la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcţiile similare celor pe care a fost reîncadrat din instituţia sau autoritatea care îl preia în structură, subordine sau în finanţare, după caz. Acestui personal i se acordă doar sporurile prevăzute în Legea salarizării unitare, care se includ în salariul de bază, precum şi indemnizaţia de conducere, după caz.

Antena3.ro

×
Etichete: Ministrul Muncii
x close