Salariul minim pe economie va reprezeanta baza ierarhiei. Poziţia cea mai înaltă nu a fost încă stabilită. Au fost propuneri ca în vârful piramidei să fie şeful statului, guvernatorul BNR sau preşedintele Curţii de Casaţie şi Justiţie.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că la discuţiile privind ierarhizarea funcţiilor nu au fost luaţi în calcul reprezentanţii Administraţiei Publice Locale precum primarii sau preşedinţii de consilii judeţene.
În şedinţa de Guvern viitoare se va stabili dacă sporurile vor reprezenta 30% din venituri în funcţie de poziţia în grilă sau dacă se vor calcula la nivelul întregului sistem bugetar.
Termenul fixat pentru finalizarea proiectului de lege a salarizarii unitare a bugetarilor este 30 iunie.
Antena 3