Antena 3 CNN Economic Biz News Guvernul a decis eliminarea impozitului minim, de la 1 octombrie (VIDEO)

Guvernul a decis eliminarea impozitului minim, de la 1 octombrie (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 18:11 29 Sep 2010 Modificat la 18:11 29 Sep 2010
Guvernul a decis eliminarea impozitului minim, de la 1 octombrie (VIDEO)

Guvernul a decis, miercuri, eliminarea impozitului minim, începând de la 1 octombrie. Anunţul a fost făcut de către primul ministru Emil Boc, la finalul şedinţei Executivului, care a precizat că măsura a fost luată pentru sprijinirea economiei. La sfârşitul acestei luni, urma să expire termenul dat de premier până la care impozitul trebuia înlocuit cu unul forfetar.

Impozitul minim a fost introdus anul trecut, în luna mai, când la conducerea Ministerului Finanţelor Publice se afla Gheorghe Pogea. Acesta era cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă firmele aveau venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.

Firmele care înregistrează profit plătesc impozit de 16%, însă nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.

Premierul a anunţat încă din luna iulie că va elimina impozitul minim în această toamnă, precizând că "şi-a produs efectul dorit". La rândul săul, fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, anunţa luna trecută că impozitul va fi înlocuit cu unul forfetar, de la 1 octombrie.

De altfel, Guvernul a vrut să înlocuiască impozitul minim cu un impozit forfetar şi la începutul acestui an, însă măsura a fost amânată.

Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, peste 133.000 de firme şi-au suspendat activitatea în 2009, după introducerea acestui impozit.

În declaraţia susţinută miercuri, premierul a mai anunţat alte trei măsuri pentru sprijinirea economiei. Este vorba despre diminuarea nivelului dobânzii datorate de firme pentru creanţele fiscale neachitate la termen, reglementarea posibilităţii ca executarea silită împotriva unei firme care are bani de primit de la stat să fie suspendată şi scăderea plafonului de investiţii pentru care firmele pot primi ajutor de stat.

Antena3.ro

×
Etichete: eliminare guvern
x close