Antena 3 CNN Economic Biz News Grila salarizării unice, retuşată la Guvern: Proiectele de lege, trimise prin curier la Parlament

Grila salarizării unice, retuşată la Guvern: Proiectele de lege, trimise prin curier la Parlament

2 minute de citit Publicat la 12:54 06 Sep 2009 Modificat la 12:54 06 Sep 2009
Grila salarizării unice, retuşată la Guvern: Proiectele de lege, trimise prin curier la Parlament
Proiectele de lege pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea vor ajunge, luni, în Parlament. Acestea vor fi trimise prin curier. A fost decizia premierului Emil Boc şi a miniştrilor în discuţia de sâmbătă, care a durat trei ore.

Guvernul a adus ultimele retuşuri mult-discutatei grile unice de salarizare.

Deşi reprezentanţii Executivului au declarat în mai multe rânduri că s-a ajuns la un acord cu sindicaliştii, aceştia susţin în continuare că au probleme în ceea ce priveşte Legea salarizării unice, dar şi reforma în Educaţie.

Salariul minim brut pe economie, care este elementul de referinţă în calculul veniturilor bugetarilor, ar urma să crească până în 2010, de la 600 lei - cât este în prezent, la 705 lei.


SALARIUL MINIM

2009 - 600
2010 - 705
2011 - 764
2012 - 845
2013 - 934
2014 - 1.016
2015 - 1.100

Potrivit previziunilor pe care se bazează guvernanţii în ultima variantă a proiectului, salariul minim va creşte până în 2015, termenul de aplicare a legii, când ar urma să ajungă la 1.100 lei.

În forma actuală, legea prevede că personalul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă, care variază între 21 şi 25 de zile, în funcţie de vechimea în muncă, precum şi la alte tipuri de concedii.


DURATA CONCEDIULUI

VECHIME DE PÂNĂ LA 10 ANI - 21 DE ZILE
VECHIME DE PESTE 10 ANI - 25 DE ZILE


La capitolul creşteri ale coeficienţilor, salarii mai mari vor primi bugetarii din educaţie, militari şi magistraţi, dar şi angajaţii cu studii superioare. Pentru aceştia din urmă, coeficienţii au crescut în ultima variantă a legii, de la 1,50 la 1,75.

În învăţământ, coeficienţii de salarizare au crescut cu aproximativ 10 procente. Spre exemplu, un profesor cu gradul unu, debutant în vechiul proiect ar fi primit maxim 1.833 lei, acum creşterea este semnificativă, până la 2.361 lei.

Noua grilă de salarizare vine şi cu reduceri ale coeficienţilor, dar la vârful ierarhiei, pentru funcţiile de conducere. Spre exemplu, vor avea salarii mai mici premierul, preşedintele Camera Deputatilor, Senatului, sau Curţii de Conturi. Coeficienţii de salarizare ai acestora au scăzut de la 11,8 la 11,6 .

Antena 3


×
x close