Şeful misiunii FMI în Grecia, Poul Thomsen, a declarat într-un interviu acordat Reuters că Grecia trebuie să se concentreze anul viitor pe reforme structurale şi consolidarea companiilor de stat. Oficialul a mai spus că FMI va ajuta în continuare statul elen dacă acesta va avea probleme de finanţare după ce actualul program, care se întinde pe trei ani, va expira.
Grecia este primul stat din zona euro care a cerut ajutor financiar extern pentru a evita falimentul. în luna mai, membrii zonei euro şi FMI au decis să acorde Atenei un împrumut de 110 miliarde de euro în schimbul angajamentelor guvernului elen că va diminua cheltuielile, va majora taxele şi va imlementa reforme.