Antena 3 CNN Economic Biz News Grecia ţine cu dinţii de zona euro. Parlamentarii eleni au adoptat măsurile de austeritate, în ciuda protestelor din stradă

Grecia ţine cu dinţii de zona euro. Parlamentarii eleni au adoptat măsurile de austeritate, în ciuda protestelor din stradă

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:34 07 Dec 2011 Modificat la 06:34 07 Dec 2011
Grecia ţine cu dinţii de zona euro. Parlamentarii eleni au adoptat măsurile de austeritate, în ciuda protestelor din stradă
Foto: theworldlovesitsown.blogspot.com
Parlamentul Greciei a adoptat, noaptea trecută, bugetul pe anul viitor, care include măsuri extrem de severe de austeritate. Premierul Lucas Papademos s-a declarat hotărât să facă totul pentru ca ţara să rămână în zona euro şi în Uniunea Europeană, în ciuda protestelor din stradă. Chiar în timpul votării, în piaţa parlamentului aveau loc ciocniri între poliţie şi grupuri de tineri care chemau la "insurecţie".

Nivelul de trai al grecilor va scădea serios în 2012 prin aplicarea legii bugetului, votată de parlament cu o mare majoritate. Legea prevede, între altele, noi creşteri de impozite, dar şi concedieri şi reduceri de salarii în sectorul public. Premierul Papademos a lăsat să se înţeleagă că populaţia va trebui să continue eforturile timp de mai mulţi ani.

Papademos a subliniat că poziţia Greciei în Uniunea Europeană nu este negociabilă şi că ţara va păstra moneda euro, dorită, potrivit sondajelor, de 70% din cetăţeni. Mulţi greci, mai ales tineri, sunt totuşi disperaţi iar violenţele pot izbucni în orice moment.

Marţi, motivul a fost comemorarea uciderii unui adolescent de către un poliţist, incident care declanşa, acum trei ani, tulburări urbane fără precedent. Acum, două marşuri separate în amintirea victimei s-au încheiat, din nou, prin ciocniri cu poliţia.

Grupuri de anarhişti au chemat la "înarmarea poporului" şi i-au atacat pe scutieri cu pietre, artificii şi sticle incendiare. Poliţiştii au ripostat cu gaze lacrimogene şi grenade de şoc. Urmăriţi de poliţişti, protestatarii au devastat, în trecere, vitrine şi staţii de autobuz.

Ciocnirile, înregistrate, de asemenea, la Salonic şi în alte oraşe din provincie, au semnalat, dacă mai era nevoie, că aplicarea noilor măsuri de austeritate nu va fi deloc uşoară.


×
x close